Cum să îi strici weekendul soțului în trei pași. Simpli. :)

5875 Views 9 Comments

Acum două săptămâni, într-o vineri, mi-a venit să fiu o nevastă din aia ca la carte și m-am pus cu cicăleala pe capul lui Fodor: că pe mine de ce nu mă mai plimbă, că la Buzău mămițica și tătuțul meu mă scoteau într-una la aer curat în weekend-uri (fie vorba între noi, ba la mamaia de la șes, ba la mamaia de la deal), că eu sunt ca floarea de colț(greu de găsit și necesit condiții speciale de trai)…și bineînțeles, argumentul suprem, că noi nu mai scoatem copilul ăsta nicăieri și că e important să vadă locuri frumoase din țara noastră.

Pe scurt, că vreau nici mai mult, nici mai puțin-așa să ne ajute Dumnezeu- decât să urcăm la Babele.

Săracu’ om, ce să facă? N-aveai cu cine să speri la mai bine, așadar, zice că mergem.

Chițăială în casă de fericire, ne punem alarmele să sune sâmbătă la ora 7 dis-de-dimineață și gata suntem.

La prima oră, mă trezesc, îi pregătesc cafeaua maestrului, micul dejun pentru fete (fii-mea și sor-mea), fac niște sandwich-uri pentru drum(că a voastră e pregătită de orice), pun schimburi pentru toate anotimpurile și pornim la drum.

Voie bună și cântece de munte pe traseu ca în filmele americane, când pleacă ăia în drumeție cu cortul…ce să mai, familionul perfect. Până la Comarnic.

Bară la bară. Fodor începe să se schimbe la față. Eu, mai o glumă, mai un pupic după ureche, doar-doar oi evita discuțiile care îi ridică soțului pulsul despre drumurile din România&co. Trecem peste acest mic impediment, facem cei 160 de km în 3 ore, da’ ajungem cu bine la COADA de la telecabina Bușteni.

Am scris cu majuscule ca să nu vă imaginați că erau doi-trei rătăciți. Nu, nene. Coadă ca pe vremuri la carne. Atât de mare, că vânzătorii de porumb fiert si alte ronțăieli s-au tras mai aproape, citind clar pe fețele noastre că o să ne lovească foamea.

Ca idee, ascensiunea cu telecabina se produce doar până în ora 15:00, așa că e bine să vă puneți la coadă pe la maximum 12:00, altfel ați bătut drumul de pomană.

La 14:00, ca să evite să mai apară și alți doritori de senzații tari, angajații telecabinei ne-au bagat pe toți în sala de așteptare și au zăvorât ușile.

Dacă nu v-am zis niciodată cât de tare îi plac lui Fodor căldura și înghesuiala, ăsta e momentul: suferă de astm și de o ușoară agorafobie(mda, le are pe toate, ce să zic?), iar noi eram vreo sută de oameni într-o sufragerie, cum ar veni. I-au apărut niște blânde mici pe mâini și pe față, dar m-am făcut că nu le văd și m-am rugat să îi treacă cu puterea minții.

2 ore și jumătate am așteptat și aici.

Oamenii râdeau pe înfundate la coadă, pentru că Fodor o ținea de mână pe fii-sa și îi spunea, în spiritul parentingului absolut: “Uită-te tati bine la locul ăsta, că nu o să îl mai vedem niciodată!” :)))

După 5 ore și jumătate de la plecarea din București, ajungem în sfârșit să vedem Babele și Sfinxul. Ne plimbăm, ne facem poze, fetele țopăie fericite pe pietre, Fodor privește orizontul și își reface Zen-ul și își aranjează sertărașele dezordonate din căpșor. Un vis, ce să mai.

După jumătate de oră-patruzeci de minute de fericire, tot el ne anunță că ar fi cazul să coborâm că ne prinde noaptea.

Ne-a prins. La o coadă de alte TREI! ore până să urcăm în telecabină.

De la nevastă care pune piciorul în prag când vrea ceva, m-am transformat frumușel în cea mai blândă soție, de l-am debusolat de tot pe săracul creștin. Ce să mai, simțisem că am dat-o de gard cu ieșirea asta și încercam să repar ce se mai putea: pupături cât cuprinde, rugăminți fierbinți să stea jos să se odihnească, masaj lombar când stătea la coadă în fața mea. Am inventat nenumărate jocuri pentru Diana, și când credeam că o să colapsez, am avut noroc cu un cuplu mega-simpatic, pe care l-am atras într-un joc de “ce încape într-o valiză” și care a preluat ștafeta cu neobositul meu copil.

Pe la 19:00 am ajuns la mașină și în jur de 21:00 acasă, frânți.

La un calcul scurt, din 12 ore, 5 și ceva le-am petrecut in mașină, alte 5 jumătate la coada, și una sus la Babele. Da’ a văzut copilul Babele. Și nevasta, mama ei de nevastă! :))))

PS: Între timp, am aflat de la un prieten că puteam ajunge cu mașina pe un drum care cică e absolut superb, TransBucegi i se spune, și de acolo mai faci 30 de minute pe jos până la Babele. Nu am încercat și durează până când îmi fac curaj să îi cer altă escapadă soțului. Dar vă țin la curent.:)

9 Comments
  • Mihai Chetreanu

    Reply

    Cam obositoare vacanță, nu-i așa? 🙁

    • Irina Fodor

      Nici nu aş mai numi-o vacanţă…:))

  • Iulia

    Reply

    Buna! Sunteti absolut fantastici, ma amuza postarile voastre. Da, era simplu, pe TransBucegi, lasati masina la Pensiunea Cabana Arsa, pana acolo e drum, apoi aveati traseu de o ora, dus, o ora intors, pe drum accidentat, de munte. Asta am facut si noi duminica, cu un copil de 1a4l (12kg) si 3l (6 kg) in brate evident. E superb peisajul, superb aerul, drumetia, nici prin cap nu ne.a trecut sa luam

    • Irina Fodor

      Promit să încercăm şi noi în viitorul apropiat şi revin cu impresii.

  • MIHAELA

    Reply

    Frumos articol😊 …dar ce crezi?!…. acel drum de 30min (asa cum ti l prezintă toti:))) ) este de fapt de 2 ore.
    Multa bafta cu urmatoarea escapada😏

    • Irina Fodor

      Doamne ajută, sper ca următoarea experienţă să fie cu noroc!

  • Iulia

    Reply

    E superb drumul intr-adevar si cu masina si partea de mers pe jos. O excursie de o zi.

  • Carmen Ginghina

    Reply

    Este superb drumul Transbucegi. Facut cu masina. Iar restul traseului e obositor dar nu este foarte greu.

    • Irina Fodor

      De abia aştept să îl încerc şi eu. Mai las un pic de timp să treacă totuşi între experienţe, să nu îl traumatizez de tot pe Fodor. :))))

Leave a Comment