Nu contează cât de lung ai părul…Eee, nu?!

3 Comments

Începuturi

Știți pozele alea emoționante cu tine de când erai mic/mică, la care lumea se uită și exclamă: “Vaaai, ce dulce/frumoasă/mirobolantă?” 

La mine nu e cazul. Mie îmi vine să îngrop pozele de când eram mică undeva unde să nu le găsească nimeni, nici măcar mama mea, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Dar încerc să mă tratez câte un pic.😅

După cum vedeți, în poza de mai sus, arătam ca un bărzăune cel mult simpatic. Sunt aia din mijloc, dacă aveți orice urmă de dubiu. Atitudinea mândră este pentru că luasem premiu, care se asorta perfect cu ochelarii de tocilară, şosetele din sandale şi freza.

Eu cred că, de fapt, felul în care arătam era o strategie a tatălui meu. 

Alți tați de fete își cumpără arme, mine anti-băieți-răi, detectoare de intenții greșite…ei bine, tatăl meu a ales să mă tundă castron ani la rând.

Nu vreți să știți cât de bună a fost strategia. Cine credeți că primea cele mai urâte mărțișoare? Cadouri de Valentine’s? Doar în vis! Bilețele cu “vrei să fii prietena mea?” Hahahahahahahahaa!!!!

Doar ani mai târziu, pe golanul de Fodor nu a putut să-l păcălească. Fiecare cu strategiile lui, na!

Mă rog, să revenim. Cum vă spuneam, tunsoarea urâtă m-a ținut departe de cercurile populare din școală…hăăăt! cât vedeai cu ochii!

Mult timp nu am făcut vreo schimbare, mai ales că eram și sub influența poveștilor citite la vremea aia, în care toate prințesele aveau cosițe blonde ca spicul grâului și pielea albă ca spuma laptelui, așadar, niciuna mai pe brunet, cum eram eu. Nu vedeam rostul, cum s-ar zice.

Decizii

Când m-am prins eu totuși că ghinioanele în dragoste și viață socială s-a putea să mi se tragă de la coafura neinspirată, eram deja prin clasa a 7-a. 

Nu, că nu mi-a luat mult! Doar 13 ani.

Ăla a fost momentul în care am decis că nimeni nu se mai atinge de părul meu și l-am lăsat să crească atât cât a vrut el.

După ce a crescut tradițional, cam până la brâu, m-a apucat nevoia de schimbare. Prima dată când l-am vopsit, citisem eu într-o revistă, că se poate cu frunze de nuc. Era singura opțiune, din moment ce mama nu m-ar fi lăsat să mă vopsesc în ruptul capului. Am mers pe varianta safe, bio. Când m-au trimis la țară, la mamaie, am jumulit nucul din curte până am strâns cam o sacoșă. Am pus frunzele la fiert, am băgat după aceea părul în zeama aia și…ta-daaam!!! Cine a ieșit pe uliță cu ușoare tente de roșcat în păr?!? Evident că de abia se vedea, dar eu am simțit că schimbarea asta de look va frânge inimi.😂

Au mai trecut vreo câteva luni și iar m-au luat damblalele. De data asta, am cumpărat o cutie de Perogen ca să-mi fac apă oxigenată. Voiam șuvițe, v-ați prins, da? S-a apucat sora voastră să-și decoloreze părul. Mi-am trântit vreo 4 șuvițe pe o parte a capului si vreo 4 pe partea ailaltă, late de vreo două degete. Îmi ieșise soluție multă și trebuia să o consum.😂 

Arătam horror, dar mie mi se părea că-s mișto și cu asta, basta!

A mai trecut olecuță de timp și am zis să îmi fac o schimbare cu adevărat dramatică. Mi-am cumpărat vopsea de păr negru-albăstrui/tuci/ca noaptea și am trântit-o pe cap. 

Asta a fost culoarea preferată o bună bucată de vreme. Singurul lucru de care nu mă atingeam când venea vorba de părul meu era lungimea.

Din greșeală stilistică în greșeală stilistică, au trecut ani și l-am cunoscut pe soțu’, care într-o vacanță prelungită mi-a descoperit culoarea naturală a părului și s-a ținut de capul meu să nu mă mai vopsesc.

De tuns, nici nu se pune problema. E motiv de divorț dacă iau mai mult de 5 centimetri din el. Și ăia dacă e musai. E unul dintre lucrurile pe care picăm de acord tot timpul. Spre deosebire de altele.😅

Concluzii

O să râdeți, dar și astăzi am impresia că puterea mea stă, ca în cazul lui Rapunzel, în lungimea părului și dacă în trecut îl chinuiam în fel și chip, azi mă port cu el ca și cum ar fi o bijuterie.

Probabil, o să mă reapuce vopsitul când o să am fire albe și, probabil tot atunci, mai umblu și la lungime. 

Până atunci…părul lung și joc de glezne! Voi, fetelor? Cum votați? Păr lung, de prințesă, ori scurt, de amazoană? Băieții? Votați ca Fodor pentru părul lung, sau dimpotrivă?

3 Comments
  • Mihai Chetreanu

    Reply

    Niciodată să nu-ți scurtezi părul, Irina!

  • Florina

    Reply

    Eu chiar m-am saturat de schimbari asa ca-l las sa creasca si a inceput ceva, deja am coada impletita, e aa mica… dar am rabdare. De tuns, hm, m-am tuns de nevoie de dupa 20 si ceva de ani incolo, iar cand eram mica numai scurt ma tineau parintii pana intr-a 8-a 🙂 Si cum mai eram si complexata ca-s prea slaba, ce mai , tablul complet…

  • Otilia Oana

    Reply

    Exact!!! Cat poti sa’l pastrezi lung… este o minune , ca iti creste asa de lung si de frumos ❤️! Este un dar al tau de la Doamne’Doamne ;)! Imi place enorm parul lung, insa oricat de lung l’as lasa, asa de lung nu creste :))))… M’am resemnat cu timpul, gena asta este defecta la mine. Am insa fetita, ulra’dotata din punctul asta de vedere 😉 Este un Rapunzel mic …

Leave a Comment