Alo, provincia?

9 Comments

Am fost acum vreo două weekend-uri acasă, la Buzău.

Avem deja 10 ani de când mergem acolo în formula de soț-soție, și al meu tot mă întreabă, atunci când propun să mai vizităm vreo mătușă/prietenă, dacă e departe.

Departe? Nu, măi nene, nu e departe. Nimic nu e departe în Buzău. Oriunde vrei să mergi, faci 10-15 minute.

În timpul pe care îl fac în București ca să duc și să aduc copilul de la școală, în Buzău ajung până la țară la bunici.

Într-un oraș mic, toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Tocmai de asta, dacă ești adolescent și tragi o țigară în spatele vreunui gang, sigur te vede o rudă de gradul 2-3 care te pârăște părinților, și în plus, ai șanse ca majoritatea profesorilor să stea în cartier cu tine, eventual chiar în același bloc.

Mă rog, ideea era că de la discuția asta, am picat în butoiul cu melancolie și mi-am adus aminte cum umblam eu capie prin București, în primul an de facultate. Pe vremea aia, nu tu mașină, nu tu Waze, plus un ușor accent de provincie care ridica sprâncene când întrebam “ce e magistrala și unde se găsește ea?”

Totul mi se părea departe. Aveam nevoie de baterii? Trebuia să merg până la mama nevoii ca să-mi cumpăr.

În Buzău, oriunde te duceai, te întâlneai cu cineva cunoscut.

În București, fețele oamenilor din metrou dimineața te făceau să te gândești la filmele americane cu zombi.

Pe de altă parte, în Buzău mă îmbrăcam ca de nuntă numai ca să mă duc să umplu sifoanele. V-ați prins că și părul aranjat și machiajul intră în aceeași discuție, da? Că vorba aia, cine știe cine mă vedea și îmi dădeam cu firma de puștoaică în cap!

Ei bine, vreo doi ani mai târziu, în Regie, când era sesiune, mergeam repejor în pantalonii de pijama, cu un coc în vârful capului și ochelarii de citit, până la primul magazin ca să refac proviziile de cafea și băuturi carbogazoase.

Așadar, capitala a venit la pachet cu descătușări absolut necesare.

Îmi aduc aminte că veneam acasă cam o dată la lună când eram studentă, moment care era fix la jumătatea drumului dintre agonie și extaz. Partea proastă era că dădeam mult pe biletul de tren, deci trebuia să mai tai de la cafele și țigări(de care m-am lăsat între timp, nu vă îngrijorați)

Partea bună e că, la întoarcere, târam de zeci de borcane cu mâncare suficientă pentru o bună bucată de timp. Nu vreți să știți ce zornăială era în bagajul meu, zornăială care îmi afecta grav eul de prințesă, dar cu viața de student nu te lupți, o îmbrățișezi.

Ce să mai, la balanță ieșeam bine până la urmă.

Tot între rai și iad eram și când venea vorba de absența părinților din viața mea. Era bine tare că nu mă cicălea nimeni, că mergeam la club când aveam chef fără să cer voie, dormeam dacă dormeam, mâncam dacă era să mânânc, dar nu dădeam socoteală nimănui pentru nimic. Aveam însă și momente când mă simțeam ca un câine fără stăpân. Din toate trebuia să mă ies singură, nu mai aveam la cine să mă văicăresc, iar dacă prindeam vreo răceală, mă mai doftoricea mama lui proces verbal, că mama mea era departe. Mda, nasol. Dar a ajutat mult: pe de o parte, am învățat să îi prețuiesc mult mai mult pe ai mei, pe de alta, m-am maturizat repejor.

Ca să nu mai spun de acomodarea la cămin, unde stăteam 5 fete în cameră, de baia open-space de pe etaj (nu că ar fi fost creată de un arhitect neînțeles, ci așa era ea, ca la armată, toată lumea se vedea cu toată lumea), unde, din motive de economie, aveam apă caldă cu program, și de intimitatea care practic nu exista.  Dar și aici a fost o parte bună: foarte multe prietenii s-au legat în perioada aia și foarte mult am învățat să mă deschid către oamenii din jurul meu.

Una peste alta,mă întorc cu dor în orașul unde am crescut, dar nu am cum să nu fiu recunoscătoare Bucureștiului pentru tot ce mi-a oferit: familie, prieteni și o meserie pe care o fac cu tot sufletul.

Așadar, cine e din provincie să ridice mâna sus: vă mai aduceți aminte cum a fost la început, până v-ați adaptat? Ce vi s-a părut mai dificil? Ați rămas în capitală sau v-ați întors acasă? Pentru cei care sunt din București, cum vi se pare atmosfera dintr-un oraș mic, atunci când ajungeți din întâmplare? Vă liniștește sau vă face să vă plictisiți?

9 Comments
  • Laura

    Reply

    Frumoasa povestioara. Cat am fost in facultate, tot timpul am fost invidioasa pe cei din provincie ca stau la camin. Eu fiind din Bucuresti, cu familia la 30 de cm de mine, era dificil sa existe libertate maxima.
    Insa cand ajung intr-un orasel mic, simt cum ma iau toate migrenele din lume. Dupa ce pleci din vacarmul capitalei, parca simti nevoia sa auzi un claxon, sau sa prinzi un ambuteiaj :))

    • Irina Fodor

      Și eu…fix invers! Pe cei care nu stăteau!😂😂😂

  • Mihai Chetreanu

    Reply

    Mă bucur că această experiență te-a ajutat să te maturizezi repejor 😊

    Care a fost prima ta reacție în prima secundă când ai întrat pentru prima oară în București?

  • Rapi

    Reply

    Buzaul si nu numai te poarta frumos in gand si-n suflet 🙂

  • Oana

    Reply

    Bună Irina,te urmăresc si te ador sa știi…esti un om super …..din Bacău fiind m-am acomoda destul de repede in Bucuresti d9ar ca mie dor de orașul meu …Imi doresc liniște, aer curat pentru mine si copilul meu…

    • Irina Fodor

      Mulțumesc mult, Oana!🙏🏻 De acomodat, si eu m-am acomodat, dar ma mai lovesc nostalgiile din cand in cand. Culmea, tot din cauza asteia mici, pentru ca imi dau seama ca pe ea nu o pot lasa sa faca tot ce faceam eu. De exmplu, mersul singura la scoala nu cred ca il va experimenta prea curand. Si nici gașca din cartier nu văd cum ar putea să o aibă…

  • Lumy

    Reply

    Și eu tot din Bz, doar ca am venit in Bucuresti încă de la liceu, iar bucuria de la început, ca voi fi singura și mult mai liberă s-a transformat intr-o mare tragedie după :)), când rămâneam singura mi se părea ca aud ecoul. La început știam doar cum și cu ce ajung de acasă la liceu, metro a fost bunul meu prieten și toată experiența m-a ajutat sa fiu mai independenta și sa învăț sa ma organizez

    • Irina Fodor

      Daa, e incredibil cât tânjeam după libertate, ca mai apoi să ne dăm seama cu câte responsabilități vine la pachet😅

Leave a Comment