Cu noroc sau fără?

3171 Views 0 Comment
Irina Fodor

Numele meu de domnişoară a fost Stan. Povestea mea nu seamănă cu a lui Stan Păţitul, însă aş fi zis la un moment dat că porecla asta e fix genul meu.
Mult timp am considerat că sunt o ghinionistă.Mare parte din timpul trăit până acum, de fapt. Am tratat lipsa de noroc cu văicărelile de rigoare, bineînţeles.

Când eram mică, mergeam cu ai mei la mare şi vărul meu găsea constant în nisip lănţişoare de aur sau verighete. Eu încercam să fac colecţie de scoici întregi şi tot sparte le găseam.
Colegii mei găseau, în drum spre şcoală, bani pe jos- pierduţi de cine ştie ce gospodină harnică plecată prea de dimineaţă la piaţă. Eu încă mă rugam de ai mei să îmi dea bani de buzunar…de găsit pe stradă, nu am găsit vreodată nici măcar un cui ruginit.
Nu am câştigat vreodată la vreun concurs:îmi aduc aminte că am ţinut inimioara de la Maggi în geam de mi-a venit acru şi degeaba. Participam la toate tombolele pământului, sunam la radio să dau răspunsurile corecte-dar tot timpul cu o secundă în urma altuia care, evident, devenea câştigătorul concursului.
Nu şi eu. Eu pierdeam şi când jucam cu mamaia mea tabinet sau macao, în halul ăsta eram.
Ca să fie treaba-treabă, când primeam ceva ce îmi doream de o gălăgie de timp, se întâmpla nenorocirea: pierdeam, pătam, stricam fără să vreau sau mi se fura. Poate nu vă vine să credeţi, dar mie mi se întâmplau toate.

Nimic nu mi-a picat vreodată din cer oricâte incantaţii aş fi făcut eu.
Şi, la un moment dat, m-am prins: norocul meu nu este despre lucruri, este despre oameni.
Am prietene din copilărie care mi-au fost a doua familie şi cu care mă văd şi astăzi. Mai rar, ce e drept, dar o luăm din punctul în care ne-am văzut ultima dată ca şi cum am fi vorbit zilnic.
Am avut colege de facultate minunate care mi-au fost alături când m-am transformat definitiv de la adolescentă la om matur.
Am colege de serviciu care mi-au devenit prietene, cu care am împărţit…da` ce n-am împărţit, Doamne iartă-mă! Şi bune, şi rele.

Am oameni buni care au trecut prin viaţa mea şi tot lucruri frumoase au lăsat în urmă. Am oameni în jurul meu care îmi dau curaj în tot ce fac şi care mă susţin.Oameni care dăruiesc iubire.

Am luat firul poveştii de la capăt, iar şi iar: părinţii, sora, familia, soţul, copilul, soacra, naşii, finii, prietenii, colegii…norocul meu a fost şi este despre sufletele care mă înconjoară.

Ce am vrut să zic… vă mulţumesc, sunt o norocoasă că vă am!

La voi? Unde s-a distribuit norocul?

0 Comments

    Leave a Comment