Om mare cu doruri de copil

1250 Views 4 Comments
copilarie-3

Când eram copil, niciodată nu m-as fi gândit că o să mă transform într-un adult melancolic, însă azi îmi e dor de atâtea lucruri…
În Buzău, în comuna Cozieni, se află locul unde mi-am petrecut mare parte din copilărie. Astăzi, ajung atât de rar acolo, încât îmi vine să mor de ruşine.
Pietraru e un sat în care au mai rămas doar câteva familii, şi alea împărţite pe 7 dealuri.

Mama se supără des că vin căprioarele şi îi rod scoarţa de pe copacii proaspăt plantaţi în grădină, iar porcii mistreţi ne strică frecvent poarta şi o necăjesc pe bunica. E un loc unde natura a învins şi îşi recuperează din ce în ce mai mult teritoriul pierdut cândva.

În trecut, verile aici erau foarte pline, era mult de lucru şi tata, împreună cu fratele şi cu cele două surori veneau să îi ajute pe bunicii mei. De la mic la mare, toată lumea mergea la coasă şi făcea fiecare ce putea: cei mai mici cărau sticlele cu apă rece, femeile coşurile cu mâncare, bărbaţii coasele şi furcile.
Când am început să pricep cum merge treaba, îi ajutam şi eu, mai ales că recompensa era pe măsură: după aceea, aveam voie să mă joc pe uliţă cu copiii până se lăsa întunericul şi puţin peste.
Era satul plin de nepoţi şi strănepoţi, întrebarea frecventă fiind cea clasică: „Tu al cui eşti?”
Oricât de lungă era ziua, niciodată nu aveam destul timp de joacă.
Nu ni se făcea sete, nu ni se făcea foame, de somn nici nu mai zic- toate cele enumerate ni se păreau o adevărată pierdere de timp.
Nu rămânea un pom necăţărat, o vale neexplorată, un râu în care să nu fi băgat măcar picioarele. Mâncam toate poamele pădurii aşa, neştearsă pe mâini cu serveţele umede antibacteriene.
Tare frumos era. Şi tare liberă mă simţeam.
Îmi aduc aminte că după o vară ca asta mă întorceam acasă neagră-tuci şi când mă întrebau copiii de la bloc unde m-am bronzat aşa,îmi era ruşine să le recunosc că am fost la ţară, şi le ziceam că vin de la mare. O tâmpită, da.

Acum, când mă întorc aici, cerul mi se pare mai albastru ca în alte părţi, aerul mai tare şi iarba mai crudă. Dar şi casa şi satul îmi par mai mici. E interesant cum se schimbă percepţia ca adult. Nici nu îmi vine să cred că a trecut atâta timp de când eram doar un copil, şi acum mă uit uimită cum propriul meu copil redescoperă lucrurile care pe mine mă bucurau atât.
Mi-e teamă doar că toate astea or să dispară în curând, aşa că am de gând să merg în vizită mult mai des ca până acum.

Voi cât de des ajungeţi în locurile unde aţi copilărit?

 

4 Comments
  • Florentina

    Reply

    Bună Irina!!!
    A fost o placere sa te citesc, noi avem o căsuța puțin mai în fata de Pietraru în satul Trestia, mergem aproape în fiecare weekend, așadar când ai drum pe acolo te așteptăm cu drag pe la noi!

    • Irina Fodor

      Ce frumos! ❤️ Data viitoare când venim, anunț și poate reușim să ne vedem😊 Vă îmbrățișez!

  • Mihaela

    Reply

    Off…momentul ala cand ai un crush toata adolescenta ta pt un rock star de pe la noi ( nu dam nume- Fodor) si stii ca ai crescut cand ajungi sa o placi mai mult pe nevasta-sa :)))) Esti minunata si scrii minunat! ❤

    • Irina Fodor

      Vaii, ce compliment frumos! Îţi mulţumesc aşa de mult! Love!

Leave a Comment