Când eşti o doamnă, dar nu prea!

Eu nu mă prea pricep la modă, aşa că, vorba aia, încerc să „keep it simple”.
Câteodată însă, îmi vine cheful lucruri noi şi creez câte un outfit nebun.
Aşa că plec de acasă îmbrăcată mişto.
Tot drumul mă simt ca pe podium…până mă întâlnesc cu prietena mea, Andra,
căreia îi curge fashionul prin vene şi după o simplă privire mă prind că m-am îmbrăcat de c…t

Mai am o prietenă, Alice, care ştie toate tendinţele în beauty şi le aplică cu succes.
Când vine în vizită la noi mă lasă cu gura căscată. Într-o zi, avea manichiură din catifea
şi purta după ea nişte şerveţele cu parfum, speciale pentru zona umerilor, când ai vreo bluză/rochie decoltată.

Eu, în schimb, cred că pur şi simplu nu am talentul ăsta din naştere.

Am fost băieţoasă de mică. Bunicii mă dădeau întotdeauna cu greu jos din copaci şi mă ofticam mai rău
dacă băieţii nu mă primeau la miuţa, decât dacă fetele nu mă lăsau să mă joc cu ele cu păpuşi.
Mă îmbrăcam mult mai des în pantaloni decât in rochiţe si aveam mai multe vânătăi pe picioare
decât toţi copiii din cartier.
M-am „domnişorit” mult mai târziu decât prietenele mele, iar în ce priveşte jocurile seducţiei…am fost praf.
Şi astăzi merg mai apăsat decât ar face-o o doamnă,sunt de cele mai multe ori repezită în gesturi,
îmi deschid singură uşile şi îmi car bagajele.
Cum ar zice un coleg de-ai mei, care o deplasare întreagă s-a chinuit să mă ajute cu trollerul, dar
eu eram mai rapidă şi îl luam tot timpul înaintea lui (sîc!): „Fodor, nu ai nicio şansă să fii divă!”

Aşadar, de unde talent la lucrurile mai sus menţionate?

Da` nu mă las, vă zic, mă fac prinţesă! Mai citesc un blog de modă,
mai o revistă, mai întreb o prietenă. Anul ăsta schimb şi prefixul,
e un moment bun să învăţ lucruri noi.
Şi dacă nu… sper că nu s-a murit dintr-atâta până acum. 🙂